La 7 noiembrie 1913, se naşte Albert Camus într-un ţinut bogat al Algeriei, Mondovi - părinţii săi fiind stabiliţi aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soţilor Camus, după Lucien.
Prima mare experienţă capitală pe care o trăieşte Camus este cea a unei sărăcii. Tatăl său - Lucien Camus - un ţăran francez, moare în primele lupte ale primului război mondial.
Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabileşte la Alger unde va munci la o fabrică de cartuşe apoi spală cu ziua rufele pe la familiile avute.
Albert îşi petrece copilăria între mama sa, aproape surdă şi vorbind foarte puţin, un unchi infirm, dogar de meserie, şi fratele său, Lucien. Mediul familial, pus sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează persoanlitatea. “Ducînd o viaţă de sărăcie, nota el în “Caiete”, printre oamenii aceia umili sau vanitoşi, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieţii”.
Oricum ar fi mediul copilăriei, el se identifică paradisului pierdut. Este un sentiment de recunoştinţă care nu ia decât forma conştiinţei vinovate, căci oamenilor bogaţi cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei săraci este un har infinit. Şi, într-adevăr, bucuriile cerului, ale lumii şi aerului le înlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilărie orfană şi dominată de umbrele nevoii. Complexul recuperării valorilor pierdute îl înrobeşte şi Camus este mereu pe drumuri spre a-şi completa fondul de cunoştinţe, impresii, senzaţii. Se pare că nu-şi doreşte să fie un om de excepţie, un geniu, ci preferă normalitatea: “Sînt un om mediu + o existenţă. Valorile pe care aş simţi nevoia să le apăr sînt valori medii”. Şi totuşi din odiseea sa nu lipseşte miza cea mai înaltă: vrea, în taină, să obţină absolutul, ca şi eroul său Meursault.
În următorii ani preocuparea sa principală sunt studiile. Urmează cursurile şcolii comunale, după care urmează ca bursier cursurile liceului din Alger pentru ca în sfîrşit să urmeze şi studiile universitare. Face studii de filozofie, luîndu-şi licenţa cu teza Metafizica creştină şi neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elinism şi creştinism la Plotin şi Sfântul Augustin şi în baza căreia afirmă: “Mă simţeam grec trăind într-o lume creştină”.
Camus trăieşte intens extremele existenţiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă – adică – o formă de glorie accentuată, dar la vîrsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frînează avînturile şi îl determină la o viaţă retrasă sau la una de boemă.
În 1933, odată cu venirea lui Hitler la putere, Camus va milita într-o mişcare antifascistă.
Anul 1934 este marcat de două evenimente importante, dar de o durată destul de mică: primul eveniment este căsătoria cu Simone Hié, dar care nu va dura mai mult de un an. Iar al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în partidul comunist unde primeşte sarcina de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deşi spune că “libertatea n-a învăţat-o de la Marx, ci în mizerie”). Camus a părăsit partidul comunist în împrejurări şi din motive care nu sînt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, după altele, în 1937.
În toată această perioadă Camus şi-a continuat studiile la Facultatea din Alger, avînd concomitent diverse ocupaţii pentru a-şi cîştiga existenţa.
Pînă în 1938 viaţa sa decurge în mod obşnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucneşte cel de-al doilea război mondial. Camus va încerca să se înroleze, dar este amînat din cauza sănătăţii sale. Astfel el călătoreşte în Oran – “un oraş obişnuit şi nimic mai mult decît o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – oraşul în care se va situa acţiunea romanului “Ciuma”.
După doi ani de la vizita oraşului Oran, în 1940, se căsătoreşte cu Francine Faure, originară din Oran.
Anul 1941 este anul în care începe să lucreze la romanul Ciuma.
În 1942 un reviriment al bolii îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie are loc debarcarea anglo-americanilor în Africa de Nord, care îl separă pînă la Eliberare pe Camus de soţia sa, rămasă la Oran.
În 1946 termină romanul Ciuma.
Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat şi cu Nobelul din 1957.
După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un accident automobilistic în timp ce se întoarcea de la sărbătorile de iarnă.
Omul camusian, aşa cum este portretizat în primul discurs cu ocazia decernării premiului Nobel, se naşte la începutul primului război mondial, are douăzeci de ani cînd vine la putere nazismul, îşi continuă educaţia, confruntîndu-se cu războiul civil din Spania, cu cel de-al doilea război mondial, cu calvarul torturilor, închisorilor, lagărelor de concentrare şi pericolul atomic. A avut, deci, poate premisele ca să adere la nihilismele epocii. A acceptat, însă, să făurească o artă de a trăi în timp de catastrofă, o artă a renaşterii şi revoltei în faţa morţii.
Referat trimis de
in data de
2007-09-22 -
Referate RomanaAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
