Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al doilea deceniu al secolului al XX-lea, şi-o revendică o serie de tendinţe, de grupări, de creaţii - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva academismului şi naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci de aşa zisă artă figurativă, şi aşezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acţiunea raţionalităţii şi sensibilităţii umane.
Plecând de la ideea că arta plastică, arhitectura şi muzica sunt prin excelenţă abstracte - ele presupunând în acelaşi timp o sumă de legături cu realul, şi fiind, de regulă, acceptate drept construcţii, ansambluri controlate de logică - primii artişti atraşi de abstracţionism îşi manifestă, cu un sentiment de eliberare, întraga încărcătură emoţională.
Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe ţări europene, în preajma anului 1910. Printre primii reprezentanţi ai acestei tendinţe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate "Improvizaţii", şi publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.
Termenul de abstract este însă mult prea general, folosirea lui a pendulat între accepţii extremiste, întraga artă fiind considerată abstractă, ca rezultat al procesului de abstragere a realităţii în imagine, sau, dimpotrivă, concretă, opera existând ca o realitate în sine.
În 1930, Theo Van Doesburg introduce termenul de artă concretă, părându-i-se absurd să numească abstractă o creaţie artistică ce are o existenţă reală, dar nu va reuşi să înlocuiască, totuşi, pe cel de artă abstractă, în care publicul şi teoreticienii artei continuă să alinieze creaţii ce nu trimit direct la realitate.
Arta abstractă înregistrează manifestări din cele mai diferite, dezvoltând şi extrapolând unele dintre aspiraţiile impresionismului, mai ales în domeniul culorii şi al accentului pus pe universul interior al artistului.
Trebuie amintite tablourile inspirate de muzică ale cehului Franz Kupka, tablourile italianului Alberto Magnelli, orfismul picturii lui Robert Delaunay, pictura sincronistă1912 de americanii Morgan Russel şi Stanton Macdonald-Wright, raionismul susţinut de Mihail Larionov şi Natalia Goncearova, neo-obiectivismul lui Aleksandr Rodcenko, suprematismul lui Kazimir Malevici, constructivismul promovat de Naum Gabo şi Anton Pevsner, neoplasticismulPiet Mondrian, expresionismul abstract, având centrul în New York, cu diverse tendinţe, printre care Action-painting practicat de Jackson Pollock, Robert Motherwell şi Willem de Kooning, sau Color-field-painting cu Mark Rothko, Arta informalăFranţa de Georges Mathieu etc.. (juxtapunerea unor culori din spectru) propusă în lui reprezentată în
Expresionismul abstract cunoaşte şi în Europa o dezvoltare fructuoasă, influenţând pictura artiştilor francezi ca Nicolas de Staël, Pierre Soulages şi Jean Dubuffet. Expresia acestei tendinţe este dată de tachism (în franceză tache: pată). Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai "tachismului" se numără Henri Michaux şi Camille BryenFranţa), Antoni Tàpies (Spania), Alberto Burri (Italia), Wols (Germania), Jean-Paul Riopelle (Canada). (
Arta abstractă, ca mişcare artistică cu identitate istorică, se face ecoul unui fenomen mai general, în condiţiile prefacerilor sociale şi ale realităţilor erei tehnologice şi, sub diferite forme, nume şi explicaţii, rămâne o constantă a artei contemporane.
Referat trimis de
in data de
2007-05-14 -
Referate IstorieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
