Buzaul

Buzău este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Buzău, Muntenia, România. Are o populaţie de 133.000 locuitori.

Municipiul se află la cotul Carpaţilor de curbură, la confluenţa drumurilor între patru mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea.

Istorie

Etimologie

Plecând de la forma grecească Mouseos, istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greşit. A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac "Buzes", la care s-a adăugat sufixul "eu", formă a vechiului "aios" (greco-latin). P. Papahagi susţinea în schimb originea românească a numelui Buzăului, care ar fi un antroponim, Buză sau Buzea, cu origine în radicalul budz. Majoritatea specialiştilor dau dreptate lui Pârvan.

Preistorie

În parcul Crâng s-au descoperit aşezări din neolitic (cultura Gumelniţa), din epoca bronzului (cultura Monteoru) iar în zona industrială Buzău-Sud au fost descoperite aşezări geto-dacice.

 Atestare documentară

Prima menţiune documentară a râului Buzău este din secolul al IV-lea: într-o scrisoare din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se relatează despre martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creştin Sava, înecat de către goţi în râul Buzău. Documentul "Pătimirea Sfântului Sava", se păstrează în copii la Biblioteca Vaticanului şi Biblioteca "San Marco" din Veneţia.

Evul mediu

Prima menţionare documentară a Buzăului ca târg şi punct de vamă într-un document intern este cel emis la 30 ianuarie 1431 de domnitorul Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comerţ braşovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care şi Buzăul, la fel ca în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân. Actul sugerează o existenţă mai veche a oraşului, cel puţin dinainte de domnia lui Mircea cel Bătrân. În anul 1500 este înfiinţată Episcopia Buzăului, oraşul devenind reşedinţă episcopală. Unul din domnii din prima parte a secolului al XVI-lea, Vlad al VII-lea Vintilă, se trage din regiunea Buzăului, după cum au demonstrat cercetările recente (şi nu din Slatina, după cum dau de inţeles unele texte).