Cauzele care atrag nulitatea absolută sunt următoarele:
1. încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor în cazurile:
a). nerespectarea unei incapacităţi speciale, impuse pentru ocrotirea unui interes obştesc.
Aceste incapacităţi constau fie în interdicţia de a încheia anumite acte juridice civile, fie în interdicţia de a dobândi anumite drepturi sau obligaţii şi sunt instituite de legiuitor din considerente de ocrotire a intereselor anumitor categorii de persoane, dată fiind situaţia specială în care se află[1].
Asemenea incapacităţi sunt prevăzute atât în Codul civil cât şi în alte acte normative. Astfel, art. 806 Cod civil stabileşte “minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel”, prin donaţie sau testament, de bunurile sale, iar art. 807 Cod civil prevede că “minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate de care după lege poate dispune majorele”. Alte incapacităţi speciale sunt prevăzute şi în art. 1308 şi art. 1309 Cod civil. De asemenea, în art. 68 din Legea nr. 18/1991, la aliniatul 1 se spune că “personele fizice care nu au cetăţenia romănâ şi domiciliul în România, precum şi persoanele juridice care nu au cetăţenia română şi sediul în România, nu pot dobândi în proprietate terenuri de orice fel prin acte între vii”.
b). lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.
Una din condiţiile de validitate a actului juridic civil este capacitatea de a încheia actul. Neîndeplinirea acestei condiţii, adică încheierea actului juridic civil de către o unitate care se găseşte în faza dobândirii personalităţii juridice sau a lichidării, acte care nu se încadrează în dispoziţiile art. 33, alin. 3 din Decretul 31/1954 (depăşesc cerinţa ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil), va atrage nulitatea absolută a actului juridic respectiv[2].
c).nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.
Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice se defineşte ca fiind regula de drept civil potrivit căreia, persoana juridică nu poate dobândi, prin acte juridice, decât acele drepturi şi obligaţii care sunt în concordanţă cu scopul ei. Această regulă este consacrată în art. 34 din Decretul 31/1954 unde se spune, la alineatul 1 că “persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfinţare sau statut”, iar în alineatul 2 că “orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul”.
Prin urmare principiul specializării capacităţii de folosinţă limitează această capacitate, restrânge conţinutul ei la concordanţa dintre capacitatea persoanei juridice şi scopul ei, depăşirea acestei sfere fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actelor juridice încheiate[3].
2. lipsa totală a consimţământului, cum este cazul erorii-obstacol(error in negotio şi error in corpore).
Potrivit art. 953 Cod civil “consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare”.
Eroarea este falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol (numită şi distructivă de voinţă) este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic şi îmbracă, în funcţie de natura realităţii asupra căreia cade, două forme: eroarea asupra naturii actului ce se încheie (error in negotio) constând în faptul că una dintre părţi crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede, greşit, că încheie un alt act juridic, şi eroarea asupra indentităţii fizice a obiectului actului juridic (error in corpore) constând în faptul că una dintre părţi crede că obiectul actului juridic îl constituie un anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun.
Pentru că nu s-a format acordul de voinţă al părţilor, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută a actului juridic, aceasta fiind soluţia acceptată, în general, în practică şi doctrină[4].
Cu toate acestea se consideră[5] că în caz de eroare-obstacol ar trebui să intervină nulitatea relativă, cei în cauză putând să ceară anularea actului, dar putând să o şi confirme, prin executarea actului juridic, în funcţie de interesele fiecăruia.
3. nevalabilitatea obiectului actului juridic
Referindu-se la convenţii, art. 962 Cod civil stabileşte că “obiectul convenţiei este acela la care părţile sau numai una dintre ele se obligă”. Prin urmare, obiectul actului juridic civil se defineşte ca fiind conduita părţilor stabilită prin acel act juridic, respectiv acţiunile sau inacţiunile la care părţile sunt îndreptăţite sau la care sunt ţinute.
Pentu a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, obiectul actului juridic trebuie să existe, trebuie să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil şi să fie licit şi moral. Aceste sunt condiţii generale pentru valabilitatea obiectului actului juridic. Există şi condiţii speciale, cerute doar pentru anumite categorii de acte, astfel: în actele constitutive ori translative de drepturi, se cere ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului; în actele “intuitu personae” obiectul trebuie să constea într-un fapt personal al debitorului,iar când legea prevede, este necesară şi autorizaţia administrativă.
În consecinţă, ori de câte ori sunt nerespectate condiţiile de validitate ale obiectului actului juridic acesta este lovit de nulitate absolută.
4. când lipseşte cauza ori este ilicită sau morală
Cauza sau scopul actului juridic este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act.
Potrivit art. 966 Cod civl “obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”. Prin urmare, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să existe, să fie reală şi să fie licită şi morală. Neîndeplinirea acestor condiţii va antrena nulitatea absolută a actului juridic.
Referat trimis de
in data de
2007-05-01 -
Referate EconomieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
