La Atena ziua începe, ca şi în natură, odată cu revărsatul zorilor. Atenianului nu-i plăcea trândăvia. Bogat sau sărac, el se scula îndată ce se lumina de ziuă. Altfel nici nu era cu putinţă. Viaţa Atenei era astfel rânduită, încât cel care şi ar fi permis să mai stea în pat în primele ore ale dimineţii nu ar fi mai găsit pe nimeni acasă. Când Hippocrates a vrut să treacă pe la Socrate acasă ca să îl ia cu el la o vizită la Protagoras, venit în Atena, el s-a dus la Socrate înainte de răsăritul soarelui şi după cum spune Platon, „a stârnit mare zarvă în casă bătând în uşă cu băţul”. Socrate dormea liniştit. Hippocrates a vrut să-l trezească pe Socrate şi să meargă în vizită dar acesta a ripostat spunând că vor merge când va răsări soarele. Când au pornit la drum au găsit casa plină de oaspeţi.
Aşadar atenianul îşi efectua vizitele în zorii zilei.
Toaleta matinală a atenienilor nu era prea complicată. Ei se mărgineau se spele pe faţă şi pe mâini după care se îmbrăcau şi ieşeau pe stradă.
În mod obişnuit se crede că grecii se îmbrăcau în alb, dar această părere este greşită. Mulţimea ateniană alcătuia un tablou foarte pitoresc, câtuşi de puţin asemănător unui alai de figuri albe. Îmbrăcămintea era confecţionată din ţesături viu colorate, uneori chiar în mai multe culori (în deosebi cea a tinerilor), purpurie, roşie, verde şi albastră. Bărbaţii nu agreau culoarea galbenă socotind-o bună numai pentru femei. Veşmintele albe erau împodobite cu o bordură colorată. Obiectul principal al îmbrăcămintei bărbăteşti era chitonul, care se îmbrăca direct pe corp. Chitonul nu era altceva decât o bucată de pânză cu găuri pentru mâini şi cu agrafă ca să fie prins pe umăr. Lungimea chitonului varia după epoci. Iniţial a fost foarte lung dar mai târziu a început să fie strâns în talie cu un cordon aşa că s-a scurtat până la genunchi iar uneori i se adăugau mâneci. Chitoanele pentru slugi, soldaţi, sclavi şi meşteşugari aveau o gaură numai pentru mâna stângă restul corpului rămânând dezgolit. Deasupra chitonului atenienii purtau un fel de mantie sau pelerină numită himation. Un capăt al himationului se strângea la piept, sub subţioara stângă, iar restul se arunca pe deasupra mâinii drepte şi din nou se petrecea peste umărul stâng, aşa încât celălalt capăt să atârne peste spate. Un himation decent trebuia să acopere genunchii dar nu trebuia să ajungă până la glezne. Exista şi o mantie scurtă, prinsă cu o agrafă sub gât şi lăsată să cadă liber peste umerii şi spate. Această pelerină se numea hlamidă şi se purta la război, la vânătoare şi în călătorii. La Atena Hlamida era îmbrăcămintea obişnuită a tineretului.
Capul rămânea descoperit. Grecii purtau pălării numai când ieşeau din oraş pentru a se apăra de arşiţă şi de soare. Pe străzile Atenei cu pălărie puteau fi întâlniţi numai călătorii sau invalizii. Nimeni nu şi-l poate închipui pe Demosthenes sau pe Platon străbătând agora cu pălării pe cap.
Existau câteva modele de pălării, albe sau cafenii: pilosul, un fel de pălăriuţă de pâslă, cu boruri foarte mici sau de loc şi petasul, o adevărată pălărie de pâslă cu fundul drept şi cu o cureluşă sub calotă. Cureluşa servea pentru a fixa petasul pe cap sau pentru a-l ţine când era scos şi lăsat pe spate. Kyne era o pălărie fără boruri, adică o simplă calotă rotundă confecţionată din piele de câine.
Referat trimis de
in data de
2007-05-06 -
Referate IstorieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
