Conflictul din Transnistria - conflict geopolitic

Conflictul din Transnistria este un conflict geopolitic între Republica Moldova şi autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (nerecunoscută internaţional) cu privire la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbniţa, Slobozia şi oraşului Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru şi asupra oraşului Tighina, aflat pe malul drept al aceluiaşi râu. Conflictul a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene.

Premise

La sfârşitul anilor 1980, peisajul politic al URSS era în plină schimbare datorită politicii de perestroika întreprinse de Mihail Gorbaciov, care permitea liberalizarea politică la nivel regional. Democratizarea incompletă a permis naţionalismului exclusivist să devină cea mai dinamică doctrină politică. Unele minorităţi naţionale s-au opus schimbărilor de clasă politică din Republica Moldova, clasă dominată în perioada sovietică de etnicii ruşi. Oficializarea limbii majorităţii şi introducerea obligativităţii alfabetului latin pentru scrierea acesteia a atras proteste din partea vorbitorilor de alte limbi decât cea română. Problematica limbilor oficiale din Republica Moldova a devenit foarte spinoasă şi a fost, probabil, intenţionat politizată. Neconcordonaţa cu noua politică s-a manifestat într-un mod mai vizbil în Transnistria, regiune în care etnicii slavi (ruşi sau ucraineni) erau majoritari în zonele urbane. Protestele faţă de guvernul republican erau mai puternice aici. La recensământul din 1989, în Transnistria locuiau 39,9% moldoveni, 28,3% ucraineni, 25,4% ruşi şi 1,9% bulgari.
Războiul civil
Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991 sovietul suprem al RMN a adoptat declaraţia de independenţă a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, a cărei teritoriu cuprindea şi raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupaţia ilegală a Republicii Moldova şi retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc".

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), preşedintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie loiale Chişinăului de pe malul estic al Nistrului. Rebelii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

Forţe ale Armatei a 14-a (care aparţine Federaţiei Ruse), staţionate în Transnistria, au luptat contra şi respectiv de partea forţelor separatiste transnistriene. Armata moldovenească s-a aflat în inferioritate, lucru care a împiedicat Republica Moldova să recâştige controlul asupra Transnistriei. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului.

Urmări

Chiar şi după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separtist sprijin militar, politic şi economic, permiţându-i să supravieţuiască şi conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul Grupului Operaţional Rus (ROG, fosta Armată a 14-a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrian şi a declarat că armata sa ar putea să ajungă la Bucureşti în două ore.

OSCE are deja de mulţi ani o misiune de observare la faţa locului şi încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele ruseşti staţionează în continuare pe teritoriul moldovenesc, în pofida obligaţiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 şi 2001.

Unele sate din raionul Dubăsari care geografic se află în Transnistria, dar care în timpul conflictului s-au răsculat împotriva regimului separatist, se află acum sub controlul autorităţilor Republicii Moldova. Aceste sate sunt: Cocieri, Molovata Nouă, Coşniţa, Pîrîta, Pohrebea, Doroţcaia, Roghi, Vasilievca. Satul Corjova (unde s-a născut preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin), suburbie a oraşului Dubăsari, e împărţit între o parte controlată de autorităţile Republicii Moldova şi o parte controlată de autorităţile separatiste.

În acelaşi timp, unele localităţi care geografic se află în Basarabia au rămas sub controlul autorităţilor separatiste de la Tiraspol. Este vorba de oraşul Tighina şi de satele: Gîsca, Protiagailovca, Chiţcani, Mereneşti, Zagornoe, Cremenciug.

O posibilă sursă de viitoare conflicte o constituie situaţia satului Vasilievca, care administrativ aparţine de comuna Cocieri, dar care se află dincolo de şoseaua strategică care leagă Tiraspolul de Rîbniţa. Deasemenea, o parte din pământul agricol aparţinând comunei Doroţcaia se află de cealaltă parte a acestei şosele. Autorităţile separatiste au făcut repetate încercări de a interzice localnicilor accesul la pământurile ce le aparţin, aflate de cealaltă parte a şoselei, motiv pentru care o parte din terenul agricol a rămas nelucrat.