Nimic din ceea ce ne înconjoarã nu a rãmas necercetat omului: pãmântul pe care cãlcãm, mãruntaiele pãmântului, aerul, cerul, atmosfera terestrã, spatiul cosmic, etc. Deci cu atât mai mult nu puteau rãmâne în afara cercetãrilor apele pãmântului. Apa oceanelor dar si ceea ce este sub apã a suscitat ineteresul oamenilor de stiinþã . Cu atât mai mult cu cât din cele mai vechi timpuri, legende si mituri vorbesc despre pãmânturi dispãrute sub apele oceanelor Pacific si Atlantic.
Pe cuprinsul Oceanului Pacific nu mai existã astãzi locuri necercetate, pânã si cele mai mici petice de pãmânt au fost identificate, localizate (în raport cu ecuatorul si meridianul zero), mãsurate, studiate ( din toate punctele de vedere: origine, faunã, florã, climã, s.a.m.d). Si totusi, mai existã astãzi pe insulele celui mai mare ocean al Terei, probleme nelãmurite, controversate care duc la confruntãri si chiar dispute între specialistii care îsi susþin diferite puncte de vedere, ipoteze, teorii. Una din aceste probleme este cea a migraþiilor : de unde au venit locuitorii insulelor aflate în bazinele rãsãritean si central ale Pacificului? Dinspre apus, din Polinezia sau dinspre rãsãrit dinspre coastele Americii de Sud? Din studierea acestor probleme s-au nãscut cam 30 de ipoteze, bazate pe cercetãri si descopreiri arheologice, antropologice, etnografice, oceanografice, ba chiar studierea ambarcaþiunilor cu baloansoar polineziene si a plutelor din lemn de balsa preincase. În aceste discutii s-a tinut seama de o lucrare veche a unui oarecare James Churchward, ce nu prea a fost luatã în seamã la vremea ei, desi necesitase trei decenii de studiu (1870-1900), lucrare care avansa ideea cã acesti locuitori nu veniserã de nicãieri ci erau urmasii adevãraþilor bãstinasi care se aflau aici, acum 50 000 de ani pe un întins continent numit MU, continent care a fost înghiþit de apele oceanului în urma unui cataclism de proporþii. Marele continent avea o viatã fericitã, locuitorii sãi, în numãr de milioane (64 000 000-spune cercetãtorul), formau triburi sau popoare, aflate sub aceeaºi conducere. Conducãtorul se numea Ra Mu iar Imperiul se chema Imperiul Soarelui. Locuitorii erau marinari priceputi si navigatori îndrãzneþi, cutrierau mãrile si oceanele de la est la vest si de la nord la sud, orasele (7 principale) erau civilizate, foarte dezvoltate, cu constructii megalitice. Negotul, comertul înfloreau.
Pornind de la lucrãrile si descrierile lui J. Churchward ( curãtate de lirismul si fantezia proprii scriitorului), se pune întrebarea dacã aceasta poate fi un punct de plecare demn de luat în seamã pentru cercetarea existenþei continentului scufundat, cãreia cercetãtori i-au dat numele de Pacifida.
J. Churchward a cãlãtorit mult pentru a aduna dovezi în sprijinul teoriilor sale: Insulele Caroline, Tibet, regiuni din Asia Centralã, Egypt, Siberia, Noua Zeenlandã, Samoa,Tahiti, Yucatan, Birmania, Polinezia, Miconezia, etc. au fost strãbãtue. Peste tot a studiat scrierile vechi dscoperite în acele locuri, civilizaþia bãstinasã si traditiile ei, monumentele arhitectonice vechi si tot ce tinea de trecutul îndepãrtat.
În favoarea existenþei cataclismului care a dus la pieirea continentului Pacifida (tara Mu - denumirea lui Churchward) sunt cataclismele reale, petrecute în vremurile istorice, dar niciodatã de asa mare amploare si nu în bzainul rãsãritean al Pacificului ci în cel vestic, zonã bogatã în activittae vulcanicã si miscãri tectonice. De exemplu uriasa eruptie a vulcanului Rakata de pe insula Krakatoa, în 1883, care a fãcut peste 40 000 de victime(nu se cunoaste exact) iar unda de soc a fãcut ocolul Pãmântului, fiind resimþitã în toatã lumea (viteza ei fiind de 328metri/secundã); sau cataclismul care în 1923 a fãcut 143 000 victime la Tokio si Yokohama, sau tsunami (val seismic) care în 1775 a fãcut 60 000 de victime la Lisabona.
În argumentatia existentei Pacifidei datele furnizate de geologie ocupã un loc important. Studiile geologice-geografice nu au infirmat dar nici nu au dovedit existenþa acestui continent. Dar în zona din aproierea Insulei Pastelui (insulã ce a stârnit cel mai mere interes oamenilor de ttiintã din toate puncetele de vedere) o expeditie oceanograficã sovieticã a constat cã pe o razã de 6000m adâncimea medie a apelor nu depãseste 150 de metri si chiar cã ea constituie partea cea mai înaltã a unui lanþ muntos de origine vulcanicã. Multi specialisti sustin cã au exiat douã sau mai multe uriase întinderi continentale rãmãsiþe ale unui continent mai vechi care se întindea din largul coatelor Asiei pânã în Insula Pastelui. Alþii cã ar fi vorba de trei continente: Hawiada, Pacifida de Est si Pacifida de Vest. Cercetãrile efectuate de geologi întreprinse cu mijloacele moderne ale stiinþei deschid încã multe fronturi de investigatie, în domeniul fenomenelor tectonice, vulcanice, etc, toate legate într-un fel sau altul de aspectul geologic-geografic al problemei Pacifidei. Nici aspectul istorico-etnografic legat de existenþa oamenilor pe continentul sau continentele pacifide, eventualele urme materile lãsate de aceasta în procesul complex al dezvoltãrii nu a fost ignorat. Studiul arheologic si etnografic al unor arhipelaguri din Polinezia, Maleezia, Oceania, în deosbi a Insulei Pastelui a dus la o seamã de concluzii interesante dar niciuna nu a dus la certitudini ci mai degrabã au deschis noi piste de cercetare.
Referat trimis de
in data de
2007-05-05 -
Referate IstorieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
