Filosofia bizantină este activitatea filosofică autonomă a intelectualilor de limbă greacă din Imperiul Bzantin, activitate autonomă şi distinctă de cea a Părinţilor Bisericii sau de operele dogmatice (Cf. K. Ierodiakonou).
Caracterizare
Filosofia bizantină a fost studiată mult mai puţin decât alte perioade ale istoriei filozofiei. În legătură cu Bizanţul, sunt mult mai comune temele legate de civilizaţie, literatură şi istorie, în vreme ce filosofia, ştiinţele, matematica, astronomia, medicina, se studiază foarte puţin.
Între secolele al IX-lea şi al XV-lea, filosofia ca disciplină era ştiinţa adevărurilor fundamentale privind fiinţa umană şi lumea. Se făcea distincţia între "Filosofia de afară" şi "Filosofia din interior" sau Teologia.
Perspectivă istorică
Cele msi timpurii manifestări de gândire filosofică autonomă în Bizanţ apar în secolul IX, odată cu "Umaniştii creştini" cum ar fi Fotie Patriarhul Constantinopolului, ArethasLeon Filozoful (sau Matematicianul). din Patras, episcop al Cezareei şi
Fotie a elaborat doctrina Trinităţii, în cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfânt, folosindu-se de teoria substanţei a lui Aristotel. Fotie era interesat de aristotelism şi respingea platonismul.
Arethas a scris lucrări de logică, ontologie şi psihologie, realizând şi importante ediţii din Aristotel şi Plaon.
În secolele XI şi XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat şi datorită întemeierii Universităţii din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuţi ai acestei Universităţi s-au numărat Mihail Psellos, cel mai prolific, apoi Ioan Italos, Teodor din Smirna, Eustratiu din Niceea şi Mihail din Efes. Ultimii doi au fost comentatori ai lui Aristotel.
Cucerirea Constantinopolului de către cruciaţii latini, în 1204, a determinat mutarea centrului intelectual al Bizanţului. La Niceea au activat în această perioadă profesori şi scriitori cum ar fi Nichifor Blemmydes şi Teodor II Laskaris, care au avut mai multe generaţii de discipoli importanţi şi au produs o cantitate imensă de texte originale.
Urmaşii lor au alcătuit grupul de filosofi din perioada Paleologilor (1261-1453): Teodor Metochites, Nichifor Gregoras, Teodor Choumnos, George Pachymeres, Maximus Planoudes, Ghenadie Scholarios şi Visarion din Niceea. Această perioadă a însemnat o adevărată Renaştere în Bizanţ, răspândindu-se şi în alte centre precum Tesalonic sau Mistra.
La Tesalonic s-a petrecut în secolul al XIV-lea dezbaterea în jurul problemei Isihasm isihaste, dintre Grigore Palamas şi Varlaam Calabrezul, dezbatere cu un impact major asupra filosofiei bizantine şi asupra Ortodoxiei ca sursă de spiritualitate în secolele de dominaţie turcească ce aveau să urmeze.
La Mistra, în Peloponez, s-a născut ultimul mare filosof bizantin, Georgios Gemistos Plethon.
Referat trimis de
in data de
2007-07-02 -
Referate FilosofieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
