Din marturia depusa in fata inchizitiei venetiene aflam ca Bruno s-a nascut intr-o familie de nobili scapatati, in 1548, in oraselul Nola, nu departe de Napoli. Tatal sau, Giovanni, a slujit ca stegar intr-un regiment napolitan, astfel incat ocupatiile sale de soldat il tineau mai tot timpul departe de casa.
La varsta de 17 ani, Bruno este admis, in calitate de novice, la manastirea ordinului Dominican din Napoli, iar peste un an imbraca vesmantul monahal al ordinului, schimbandu-si numele in Giordano (inainte se numea Filippo). In aceasta noua situatie, tanarul Bruno s-a dedicat in continuare studiilor, preponderant ecleziastice, in scopul pregatirii teologice superioare.
In cei aproape doisprezece ani de viata monahala s-au format, in linii mari, conceptiile lui Giordano Bruno, care s-au delimitat net de orientarea riguros teologica a studiilor in manastire. In aceasta perioada s-au plamadit primele idei ostile dogmaticii oficiale a catolicismului, pe care Bruno le-a fundamentat mai trainic in anii ce au urmat. In manastire au incoltit in gandire sa samburii "ereziei", care l-au impins mai tarziu la lupta deschisa impotriva dogmelor oficiale ale teologiei.
Anchetarea lui Giordano Bruno a durat aproape opt ani, mai intai la Venetia, iar apoi la Roma. Supus unui regim sever de temnita, lipsit de sprijinul prietenilor, permanent sicanat de anchetatori si de paznici, ganditorul din Nola nu si-a pierdut nici o clipa cumpatul. In cursul confruntarilor cu "martorii", care nu erau decat unlte docile ale acuzatorilor, el isi construia argumente subtile, speculand fiecare fisura din formularea acuzatiilor pentru a demonstra lipsa lor de temei. Dar inchizitia nu putea fi convinsa ca "erezia" napolitanului este logic demonstrabila sau ca se intemeiaza pe fapte certe, pe date incontestabile. Oricat de firesti pareau lucruruile in explicatiile lui Bruno, oricat de convingatoare erau tezele sustinute de acesta, ratiunea de a fi a religiei, a teologiei, a dogmei fusese mult prea evident contestata. "Erezia" trebuie pedepsita cu moartea si intregul curs al "cercetarilor" se indreapta spre acest deznodamant.
In ziua de 20 ianuarie 1600, tribunalul inchizitiei a pronuntat verdictul de condamnare la moarte a lui Giordano Bruno. Ultima sedinta a procesului a avut loc in palatul de resedinta al papii Clement al VIII-lea, care trebuia, potrivit procedurii, sa decida official arderea pe rug. La 25 ianuarie inchizitia a adoptat hotararea de condamnare publica a operei "ereticului" si de includere a ei in lista cartilor interzise de biserica catolica. La 8 februarie s-a desfasurat ceremonia anatemizarii si excomunicarii lui Bruno din Biserica, ultimul act care preceda moartea condamnatului.
Arderea pe rug a avut loc in ziua de 17 februarie 1600. Pana in ultima clipa condamnatul a ramas credincios ideilor sale, rezistand tuturor ofertelor de "pocainta" si de retractare, ceea ce, poate, i-ar fi usurat soarta. Cu un curaj demn de adanca admiratie, Bruno si-a infruntat calaii, aruncandu-le cu dispret, cand flacarile rugului ii cuprindeau trupul, acele cuvinte ramase in amintirea istoriei: "Voi imi rostiti sentinta cu mai multa frica decat o ascult eu".
Aproape 250 de ani arhivele Vaticanului au pastrat taina procedurii aplicate in procesul lui Giordano Bruno. Abia in timpul revolutiei din 1848-1849 documentele referitoare le activitatea inchizitiei din Roma si din Venetia au devenit accesibile unor investigatii sumare, dar totusi revelatoare pentru tragedia din Piata Florilor, petrecuta cu secole in urma. Profitand de lipsa dovezilor (mai degraba de … inaccesibilitatea lor), unii apologeti ai bisericii catolice au incercat sa conteste faptele petrecute in 1600, punand in circulatie versiunea ca arderea pe rug a ilustrului ganditor ar fi o simpla legenda; in fapt autodafe-ul ar fi fost formal (arderea simbolica a chipului), Bruno incheindu-si in realitate viata intr-o manastire dominicana.
Referat trimis de
in data de
2007-05-06 -
Referate IstorieAi un referat personal? Trimite-l chiar acum pentru a-l publica.
